Prezenta motivului luminii in operele lui Lucian Blaga

17 octombrie 2007
     Poezia lui Lucian Blaga se afla sub semnul "corolei de minuni a lumii" – simbol al perfectiunii si se constituie, cu fiecare volum, intr-un edificiu fascinant, in care lirismul, mitul si filozofia funcioneaza perfect.
    In poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" lumina este folosita pentru a contempla lumea(primul element al Genezei). Cu ajutorul acesteia, poetul isi realizeaza rolul de creator, prin sporirea tainelor care ne inconjoara("Eu cu lumina mea sporesc a lumii taina").
    Metafora "luminii" este emblematica pentru opera lui Lucian Blaga, fiind inclusa in titlul volumului de debut, ea sugerand cunoasterea.
   In versurile 11-15 autorul foloseste o comparatie dezvoltata, lumina sa fiind asemuita cu lumina lunii (care creeaza intr-un peisaj nocturn, zone de clar obscur pline de mister). De asemenea compararea luminii poetului cu razele lunii atesta dorinta lui de a perpetua misterele, recunoscandu-se ca fiind un adept al cunoasterii luciferice.
   Dedublarea luminii este redata prin opozitia dintre metafora "lumina altora"(cunoasterea paradisiaca) si "lumina mea"(cunoasterea poetica, de tip intuitiv).
   O particularitate importanta este influenta expresionismului. Acestui curent i se datoreaza trairile sufletesti  puternice, absolute exprimate in "Poemele luminii".
   In poezia "Lumina", lumina este privita ca fiind descendand din lumina primordiala.
   Prima strofa contine o intrebare adresata iubitei,la vederea careia tanarul poet isi simte sufletul inundat de lumina.
   Iubirea fiind o modalitate de cimunicare cu Universul si cu Marele Timp, lumina ei ar putea sa descinda inca din primordii:  
 
                "Lumina ce-o simt
                  navalindu-mi in piept cand te vad
                  oare nu e un strop din lumina
                  creata in ziua dintai,
                  din lumina aceea-nsetata adanc de viata? "

    Setea de viata a luminii primordiale constituie primul element expresionist.
    Srofele a II-a si a III-a prezinta un mic tablou cosmogonic restrans la momentul nasterii luminii.
     In primele versuri se creeaza imaginea uriasa a Nimicului agonic, plutind peste apele intunecate ale marii precosmice. Cel care da viata acestui Nimic este "Nepatrunsul", Demiurgul, echivalent, la Blaga, cu Marele Anonim la care mintea omeneasca nu poate sa acceada.
   La semnul acestuia lumina insetata de viata irupe ca o stihie("vifor nebun de lumina") trezind dorintele lumii abia nascute.
   In aceste strofe, frenezia vitalista a lumii, imaginile puterica, intoarcerea la origini si retrairea, de catre poet, a momentului cosmogonic, prevestec expresionismul.
   Tensiunea lirica acumulata in secventele anterioare nu-si gaseste rezolvare: lumina care inunda sufletul poetului la vederea iubitei, este, poate "ultimul strop" din marea revarsare orbitoare care a chemat lumea la viata.
 
                                                                          Manolache Daniel – aka Zeus.
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X